Bine aţi venit pe site-ul Primăriei Ploscuţeni

Comuna Ploscuţeni, aşezare veche românească formată din două sate: Ploscuţeni şi Argea se află în judeţul Vrancea, fiind tăiată de paralela de 46°08' latitudine nordică şi de meridianul 27°15' longitudine estică.
Din punct de vedere geomorfologic teritoriul satului Ploscuţeni este situat pe două mari zone de relief :

  • Lunca Siretului (malul stâng al râului) cu numeroase privaluri şi zone depresionare;
  • Colinele Tutovei (Podişul Bârladului) cu versanţii abrupţi afectaţi de eroziune, având în mare parte expoziţie vestică şi estică.

Galeria foto a comunei Cartea de oaspeti a comunei

Mesajul primarului Cuvântul primarului Solomon Ştefan

În calitate de primar al comunei Ploscuţeni adresez un sincer bun venit tuturor celor care aţi accesat acest site, în numele comunităţii acestei comune, administraţiei publice şi al meu personal. Ne dorim ca pe această cale să venim în sprijinul cetăţenilor, oferindu-le dreptul la informaţia produsă şi gestionată de administraţia publică locală, şi în acelaşi timp să fim o fereastră deschisă permanent tuturor celor ce vor să ne cunoască, atât pe noi cât şi comuna noastră.
Mulţumesc în numele locuitorilor, vizitatorilor din ţară şi de peste hotare, pentru ca aţi avut curiozitatea şi dorinţa de a afla cât mai multe despre noi, gândindu-vă poate că veţi descoperi oportunităţi de afaceri de orice natură, ce sperăm că vă vor îndemna să investiţi în comuna noastră, asigurând-vă responsabilitate de existenţa unei administraţii deschise.
Cu siguranţă în urma informaţiilor primite, veţi găsi măcar un lucru care vă va capta atenţia şi veţi avea dorinţa de a cunoaşte pe viu frumuseţea unică a acestor meleaguri, oameni prietenoşi, ospitalieri şi farmecul unei comune primitoare.